Inchide
Iesi din cont
  1. # 1

    Cum sa va alegeti corect hota

    Hota de absorbtie este un aparat indispensabil in bucatarie, in vederea evacuarii aburilor produsi de gatit si pentru a limita depunerile de grasime pe suprafetele din incapere. Acest element de bucatarie a suferit numeroase imbunatatiri de-a lungul timpului in materie de functionalitate, de sistem de prindere, de stil si de personalizare.
    Exista mai multe modele de hota, care trebuie alesi tinand cont de mai multi parametri: tipul de locuinta, volumul bucatariei si modul in care este amenajata, obiceiurile culinare etc.

    Functii


    Functiile principale ale hotei sunt:

    • Evacueaza aburii de la gatit
    • Limiteaza depunerile de grasime pe pereti, mobilier si tavanul bucatariei
    • Limiteaza raspandirea mirosurilor


    Alte avantaje

    • Contribuie la purificarea aerului din interiorul locuintei
    • Indeplineste un rol decorativ
    • Modelele cu iluminat integrat reprezinta o sursa de iluminat suplimentara


    Moduri de absorbtie
    Modul predominant de gatit este un criteriu esential in alegerea sistemului de absorbtie al hotei. Nevoile sunt diferite in functie de modul de gatit: la aburi sau prajit. De asemenea, trebuie sa tineti seama si de constrangerile tehnice impuse de dimensiunile bucatariei sau de natura locuintei.

    1. Hota cu evacuare (sau cu extractie)
    Evacueaza vaporii de gatit printr-un burlan care da spre exteriorul locuintei, strapungand fie acoperisul, fie fatada.
    Avantaje:

    • Cel mai performant sistem care asigura un debit de aer circulant optim.
    • Picaturile de grasime in suspensie sunt absorbite printr-un filtru din metal cu impletituri fine, pe care este suficient sa il curatati (in special la masina de spalat vase) cand se incarca pana la saturatie.
    • Ideal pentru casele individuale.

    Inconveniente

    • Montarea burlanului de extractie necesita lucrari destul de invazive (strapungerea tamplariei, a materialelor de acoperire a fatadei...).
    • Acest model nu este adaptat pentru apartamentele care nu sunt prevazute cu o cale specifica de evacuare in exterior.


    Bine de stiut:
    O gura de evacuare situata la baza hotei optimizeaza functionarea aparatului. In situatiile in care nu este posibila aceasta amplasare, burlanul hotei poate fi deplasat si conectat printr-un cordon care conduce catre partea de sus a casei, parcurgand un tavan fals sau trecand pe deasupra dulapurilor inalte (acoperit cu un cofraj).

    2. Hota de reciclare a aerului
    Filtreaza aerul incarcat de fum si de aburi inainte de a-l redistribui in incapere.
    Avantaje

    • Usor de instalat.
    • Adecvat pentru apartamentele in care nu se poate realiza o gura de evacuare catre exterior (constrangeri tehnice, reguli de coproprietate).

    Inconveniente

    • Sistem mai putin performant decat cel prin extractie: ¼ din cantitatea de aer filtrata mai putin.
    • Sistem mai zgomotos.
    • Nu evacueaza umiditatea.
    • Necesita inlocuirea filtrelor (cu carbon) dupa cateva luni: prajelile si gratarul folosit in mod repetat reduc proportional eficienta filtrarii aerului.


    Bine de stiut:
    Filtrele cu carbon se incarca odata la 4-6 luni, in functie de frecventa utilizarii hotei.

    Criteriile esentiale in alegerea hotei sunt:

    - Puterea de aspirare (sau debitul). Exprimata in metri cubi/ora, acest parametru desemneaza cantitatea de aer liber (care nu este canalizat printr-o teava sau burlan) pe care o poate deplasa hota pentru a improspata aerul din incapere.
    Debitul necesar este stabilit in functie de volumul incaperii (suprafata x inaltimea pana la tavan).

    Bine de stiut:
    O putere prea mare ar duce la un consum excesiv de electricitate pe timpul iernii, in timp ce una cu putere mica ar face ca hota sa nu fie prea eficienta.
    Pentru o buna functionare:

    • Hota trebuie sa poata improspata volumul de aer din bucatarie de 10, pana la 12 ori pe ora.
    • Debitul minim al unei hote cu extractie trebuie sa fie, in medie, de 10 ori mai mare decat volumul incaperii. Debitul trebuie sa fie dublu in cazul unei hote de reciclare.

    Exemplu de calcul pentru o bucatarie cu suprafata de 12 m² si inaltime de 2,50 m pana la tavan:

    • Hota cu extractie: 12 x 2,50 x 10 = 300 m³/h mini.
    • Hota pe baza de reciclare a aerului: 12 x 2,50 x 20 = 600 m³/h mini.

    Bine de stiut: Pentru a furniza informatii clare, performantele hotelor in materie de debit se masoara conform normei europene EN 61591.

    - Nivelul fonic. Valorile nivelului fonic indicate de producatori sunt masurate cand aparatul functioneaza la cea mai mica treapta de viteza.

    • Media hotelor de pe piata: 45 dB.
    • Cele mai silentioase hote, 35 dB in modul de functionare mini, 55 - 60 dB la viteza maxima.

    In practica:

    • 35 dB: ambient fara zgomot.
    • 60 dB: echivalentul unei conversatii pasionate, acceptabil pentru uz zilnic.


    Pont:
    Pentru a reduce zgomotul, deplasati motorul aparatului si instalati-l la mansarda, intr-o camera de serviciu sau in exteriorul casei. Aceasta solutie se recomanda doar in cazul grupurilor pe baza de extractie.

    Bine de stiut:
    O hota care functioneaza la nivel redus sau mediu produce mai putin zgomot decat daca ar fi pornita la viteza maxima.

    - Tusa decorativa

    • Pentru mai multa armonie in bucatarie, este preferabil sa alegeti dimensiunea hotei in functie de cea a plitei de gatit. Daca plita are 60 cm, si hota trebuie sa masoare tot 60 cm.
    • Tot in scopul armonizarii, puteti alege hota de aceeasi culoare ca plita (inox, negru...).


    Tipuri de hote
    Majoritatea hotelor la ora actuala functioneaza fie pe baza de extractie, fie pe baza de reciclare a aerului. Exista urmatoarele tipuri de hote:
    1. Hota cu viziera

    • Model clasic cu latime de 60 cm, se instaleaza dedesubtul unui dulap suspendat.
    • Trebuie prevazuta o decupare pentru trecerea burlanului in cazul unui sistem de extractie.


    Grupul de aspirare

    • Aceeasi modalitate de fixare ca la hota cu viziera.


    Sertarul

    • Telescopic, se integreaza intr-o piesa inalta de mobilier, specifica: latime 60 sau 65 cm.


    2. Hota decorativa

    • Se fixeaza pe perete, intre doua dulapuri inalte: latime 60 - 90 cm.
    • In momentul amenajarii bucatariei, trebuie sa pastrati un spatiu anume care sa fie alocat hotei.


    3. Hota-insula

    • Decorativa, se fixeaza de tavan, deasupra unei insule cu plita pentru gatit.


    Bine de stiut:
    Sistemul de iluminat integrat poate fi actionat independent de functionarea hotei: este practic seara, atunci cand stam cu spatele la sursa de lumina principala.

    Stiluri de hote
    In functie de model, hota este o prezenta discreta in bucatarie sau, dimpotriva, se afiseaza in toata splendoarea ca element decorativ. Exista numeroase forme: drepte, cilindrice, curbate, piramidale, din materii adaptate tuturor stilurilor: clasice sau cu accept pe design, cu finisaj mat sau metalizat, in functie de model.

    4. Hota inclinata
    Este o forma subtire si alungita, ce reduce aspectul de inghesuiala deasupra aragazului si capteaza mai eficient fumul si aburii de la gatit.

    5. Hota semi-rotunda
    Design curbat, potrivit pentru o bucatarie in stil contemporan.
    Bine de stiut: Ideale pentru montaj deasupra insulelor de bucatarie, hoteluri rotunde se adapteaza, totusi, la toate tipurile de bucatarii.

    6. Hota sub forma de cutie
    Prezinta o suprafata mare de aspirare si o eleganta discreta, potrivita pentru orice tip de bucatarie, inclusiv cele amenajate in stil traditional.

    Stiluri inovatoare de hote
    Hotele cu placuta de ardezie aduc o tusa de fantezie in bucatarie, fiind un bun suport pentru scris mesaje sau liste de cumparaturi. Hotele din doua materii confera un stil absolut contemporan bucatariei datorita asocierii sticlei si inoxului.
    Bine de stiut: Benzile de comanda faciliteaza utilizarea hotei si accesul la diferitele sale functii. Cele mai simple sunt mecanice, iar cele mai avansate sunt electronice.
    Pictograme ataşate Pictograme ataşate Click pe imagine pentru o versiune mai mare. 

Nume:	24682472.jpg‎ 
Vizualizări:	11319 
Mărime:	68.3 KB 
ID:	2600  
    0
    0
    1563
    10.01.17, 01:35 PM

Comenteaza

Members who have read this thread: 4

Tags for this Thread

Reguli pentru postare

  • Nu puteți posta subiecte noi
  • Nu puteți posta răspunsuri
  • Nu puteți posta atașamente
  • Nu puteți edita postarea dvs.
  •  
concursTu cum iti incalzesti casa?
Pentru a participa la concurs trebuie sa ai cont pe Facem-Facem.ro. Proiectul cu care participi...

concursConfruntarea Culorilor
Vara aceasta bloggerii au raspuns provocarii Leroy Merlin si Luxens si au intrat in “Confruntarea...



Care dintre sectiunile site-ului FACEM-FACEM ti se pare mai interesanta?
Discutiile din forum
Imaginile din Galerie de proiecte
Concurs
Poll Maker

Super Meseriasii Bloggers in cautarea Manifestului FACEM-FACEM

Super Meseriasii Bloggers in cautarea Manifestului FACEM-FACEM

Intra in cont
Intra in cont
Ai uitat parola? / Cont nou?